Bogdan Stancu, oaia neagră! Fanii l-au contestat puternic pe atacantul de la Gencler în timpul meciului cu Estonia

Bogdan Stancu, oaia neagră! Fanii l-au contestat puternic pe atacantul de la Gencler în timpul meciului cu Estonia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii l-au contestat puternic pe atacantul de la Gencler în timpul meciului cu Estonia, exasperați de ratările din ultimul timp ale acestuia. Fostele glorii îl apără pe jucător: „îl huidui pe el, huidui tricolorul”

Fanii naționalei au avut în ultimii zece ani câte un jucător pe care l-au transformat în țintă publică. Mai întâi a fost Șoavă, în mandatul lui Iordănescu, apoi Cociș (Victor Pițurcă) sau Florescu (Răzvan Lucescu). Pentru selecționeri a primat utilitatea celor trei, înaintea fineții sau pasei de geniu, iar acest lucru nu prea le-a picat bine fanilor, care au dorit mereu spectacol.

În ultimele meciuri, „oaia neagră” s-a numit Bogdan Stancu (26 de ani). Ratările exasperante ale atacantului i-au făcut pe fani să reacționeze violent cu Estonia, într-un moment în care jocul curgea în favoarea tricolorilor.

Huiduielile n-au încetat nici după ce Stancu a scos un penalty, ecoul acestora însoțindu-l chiar și la schimbare. „Nu este normal să fie fluierat. Orice jucător care vine la națională trebuie să fie respectat. Dacă îl huidui, huidui tricolorul”, spune fosta glorie Dorin Mateuț. Gabi Balint caută să înțeleagă vocea tribunei: „Stancu a jucat cu multă presiune, iar la prima greșeală a fost taxat. Pe acel post a jucat Hagi și probabil că publicul vrea un dribleur, ceea ce în acest moment lipsește în România. Eu îl apreciez și mă bucur că măcar a încercat să demonstreze mai mult”.

„Pițurcă îl poate recupera 100%”

Rodion Cămătaru, un atacant care a avut și el contestatarii săi, îl apără pe Stancu. „Este un jucător care îmi place. Ca atacant are niște calități care ajută mult echipa, are un travaliu foarte bun, face pressing, ajută apărarea. El poate rămâne în continuare valoros și poate ajuta echipa națională”, spune „Cami”. Și Ionel Ganea merge pe aceeași direcție: „Este un jucător util echipei, chiar și cu Estonia, când n-a reușit să marcheze, a scos un penalty foarte important”. Mai trebuie să fie convocat în baraj? Poate fi afectat jucătorul de atacurile din tribună? Gabi Balint conluzionează: „Nu ne place fotbalul lui Pițurcă, dar are rezultate. Chiar dacă nu am fost mereu de acord cu multe dintre deciziile sale, îi dau un vot de încredere și cred că îl poate face pe Stancu să intre într-un plan de recuperare 100%”.”

Ultimele ratări ale lui Stancu

România – Ungaria (3-0): singur cu portarul maghiarilor a șutat slab, în blocajul acestuia
Andorra – România (4-0): a irosit o centrare perfectă cu un „cap” peste poartă din patru metri
România – Estonia     (2-0): în min.25 a lovit greșit mingea și a trimis peste poartă din poziție favorabilă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×